duminică, 4 ianuarie 2015

erezii

1

dacă nu era soare
îl făceam din te miri ce
din alge de mare
din nisip
din zăpadă

2

mi-am făurit o armă
ca să omor moartea
o praștie cu gumă de mestecat
și bomboane de ciocolată
(¿credeți că moartea are diabet)

3

¿de ce tace lumea când
soarele se iubește cu luna
dând naștere stelelor
hrănite din Calea Lactee

4

gata
mi-am terminat treaba aici
îmi reiau jocul cuvintelor
în negura nopților
apocaliptice
când îngerii cântă la trâmbiță
când morții se ridică
când moartea e moartă

...tăcere

Niciun comentariu: